inVocaţia proScrisului

...fiecare proscris se afla în căutarea unei invocaţii...

duminică, 7 octombrie 2007

****


ochii tai fără de seamăn
sunt frânghia de lumină pe care
inima mea în sandale
face exerciţii de abstragere
a cromaticii unei iubiri improbabile

*avertisment


visul
ce doarme pe fundul unui lac
este visul de fericire pe care l-am avut

nu-l treziţi
pentru a nu se destrăma!

sâmbătă, 6 octombrie 2007

*cimitir


un şir nesfârşit de cuvinte

ameţitoare
învârtoşate
tropăie debusolate şi dezabuzate

poticnindu-se în încrucişarea sensurilor
se rostOgolesc
în necropola pieptului meu

aşteptându-şi cuminţi învierea

duminică, 30 septembrie 2007

*mic tratat de nesemnificativ

astăzi

dimineaţă convalescentă
sub un cer lipsit de generozitate

prin geamurile camerei sunt invadat de derizoriu:

o capela cu fardurile întinse de ploaie
îşi plânge neconsolată perimarea
sub pavilionul de frunze al platanului albinos
îmbătrânit prematur

un câine comunitar, locvace şi mizantrop, urmăreşte plictisit
retorica declamativă a panoului publicitar mitoman
ce încearcă fără speranţă să convingă oraşul
cu propria reţetă instant a fericirii eterne pântecos consumiste

un fluture decrepit arestat de geamuri transpirate
ce-şi negociază destrămarea cu strigoii propriei istorii

un chiştoc jilav plutind sordid în derivă
lângă cauciucurile sparte
ale unui scaun cu rotile diletant năpădit de regrete

eu însumi
gândindu-mă la mine

sâmbătă, 29 septembrie 2007

****

departe de tine
lumea îmi pare un lagăr de prizonieri
împresurat de stele

departe de tine
sunt un apatrid sufletesc
ce sub pleoapele grele ale cosmosului
încearcă să construiască o fortăreaţă lăuntrică
în care frumuseţea-ţi deznădăjduită să-şi afle refugiu

*omiletică

din amvon se revarsă academisme

fade şi plictisite cuvintele
se lipesc de bănci
adăstează în nodurile privirii

o salvare resentimentară
este proclamată insidios

paradoxal şi ineluctabil
Mântuirea
se prelinge balsamic pe inimi de piatră

*în biserica



există un interstiţiu
între promisiuni disimulate
şi adorare neprefăcută
unde locuieşti tu

aici este habitatul
în care valsează frenetic inima mea
înlănţuită de tine

*glorie





unde este greutatea ta, doamne
în aerul rarefiat al sanctuarelor noastre?


deasupra trivialităţilor şi a interiorităţilor neancorate
până şi doar umbra duhului tău
ne zdrobeşte
cu extravaganţa fiinţei tale

*vestigiul

la margine de timp antropofag,
noaptea
îşi prelinge ridurile pe carcasa
unui tren ce înaintează obosit

descompus pe catafalcul clipei

într-o lume desvrăjită
ce-şi deapănă alene
pseudo-descântecele

privesc cu nedumerire
cel din urmă vestigiu al esteticii

chipul tău

*suspendare

în mine
sase sori si găuri negre
dansează perihoretic şi neliniştit

atârnat de semne de întrebare,
rezemat de cele ale mirării,
între indoieli şi certitudini
îmi găsesc odihna numai în tine

în tine
suspendat
între cer şi pământ

*istorie





un timp decadent năpârleşte

neispăşit şi cameleonic
se preschimbă în gropi comune
în care amintiri căzătoare
putrezesc năzuind spre infinit

*supraistorie


o clipă fără durată
rotundă
şi fără compromis

în culori aparent imposibile
se picteză nemurirea

*podul


Singurătatea este tot ce ne uneşte
Este podul pe care ne dăm întâlnire.

Nevăzuto
Nu întârzia!!!

*gând


fragilitatea chipului tau
îşi estompează prezenţa
pe ecranul memoriei
ce visează cu tristeţe
la persistenţă

*despărţire


în miez de vară
eu plec, tu rămâi:
două întomnări

*adânc

pe creasta unui val plutind în neant
părul tău mişcat de umărul greu al mării
mă cuprinde
precum o corabie prăbuşită asupra ei înseşi

iar eu ma cufund
în noi

*strada mea


la capătul străzii Ulpia Traiana
vara îşi decantează poemele absurde
iar acordeoanele săracilor
intonează cu prefăcătorie
romanţa unei iubiri ce a uitat sa vină

*perdiţie

aşternut la liziera unui paradis pierdut
un leopard
mirosind a pierzare
mesteca dezgustat
primejdiile unei morale fragmentate

*ochiul drept


îmi plac oamenii

oamenii
ce vârfuri de lance-nghit cu pieptul

oamenii
care-n refluxul zorilor
apun
în picioarele goale

*ochiul stâng


îmi plac oamenii

oamenii
chiar si când viermuiesc
cu pălaria-ntinsă

oamenii
care şi cu efigia ştearsa îşi amintesc
că valoarea nu se obţine plătind
din arginţii conştiinţei